Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

joi, 8 octombrie 2015

Proba 4 Super Blog

Articol scris pentru concursul Super Blog 2015

Proba 4. Hair-Files

Probă sponsoriyat[ de





                                                                    Total Pro Beauty


Nu-mi place să fiu păros şi de aceea nu port barbă şi mustăţi, iar podoaba capilară o am tunsă la zero.

Cu toate acestea, a fost o vreme când furat de valul modei purtam părul lung şi aveam mustaţă. O mustaţă mare şi stufoasă de care eram tare mândru, până când într-o zi de iarnă am  aşteptat un autobuz pentru a merge la bunica într-o comună din vecinătatea  burgului în care locuiesc eu.

Stând în aşteptarea acelui autobuz  am văzut un bătrânel bine dispus. Consumase ceva tărie şi  se cam clătina pe piciare. Avea şi el mustaţă, o mustaţă sură şi nu prea mare. Câna s-a întors spre mine am văzut că în mustaţă i s-au oprit mucii şi îi atârnau ca nişte lumânări. Am simţit că mi se întoarce stomacul pe dos. M-am îndepărtat de el în tăcere şi din reflex mi-am şters mustaţa pentru a nu avea promoroacă în ea.  După ce mi-am isprăvit treburile m-am întors acasă şi primul lucru pe care l-am făcut a fost tăierea mustţii, deşi îmi plăcea să o port, dar m-am gândit că şi mie mi se poate întâmpla o surpriză neplăcută.

Tăierea mustăţii cu lama a fost de fapt o epilare. În afara acestui procedeu mai sunt şi altele. Pentru o  epilare cu ceară (spre exemplu)  se foloseşte http://www.tpb.ro/6-epilare-cu-ceara 

 Dar gama de produse pentru epilare este foarte diversificată. Ceară de epilat, clasică sau de unică folosinţă, hârtie de eilat, kit-uri de epilat, diferite epilatoare, dar şi uleiuri ca sunt folosite după epilare pentru a face pielea cât mai catifelată. Toate aceatea sunt completate de  diferite accesorii pentr epilat ce se găsesc în magazinele on-line. ale  Total Pro Beauty 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.