Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

vineri, 28 februarie 2014

Înscriere la SB 2014


Iată-ne ajunși la poarta mărțișorului și implicit la poarta concursului SuperBlog 2014 - ediția de primăvară.
Voi participa și la acest concurs. Mă voi înscrie după ce se dă startul la înscrieri. Până atunci mai am "nițică" răbdare.

Bine v-am regăsit organizatori ai concursului, bine v-am regăsit bloggeri perseverenți, bine v-m găsit bloggeri începători.

Concurenților le doresc să aibă mult succes !

HAPPY WEEKEND !



duminică, 23 februarie 2014

Lenjerii de pat

- Articol scris pentru concursul organizat de Rețeaua de bloguri -

Plimbându-mă prin burg, am dat cu ochii de o reclamă:  Magazin de lenjerii pentru  pat, pilote, perne, cuverturi...












"Mega reduceri la zeci de produse pentru pat: lenjerii și accesorii de pat: perne, pilote, cuverturi și multe altele.
Fine, impecabil lucrate, în culori aprinse sau pastelate și discrete, colecțiile de lenjerii de pat de la PentruPat.ro sunt ideale pentru fiecare dormitor din casa, fie ca vorbim despre dormitorul adolescentului dornic să iși exprime personalitatea sau despre colțișorul vostru de liniște și intimitate.
Vă invităm să descoperiți cea mai mare gamă de lenjerii de pat, cu țesături din cele mai diverse și imprimeuri pentru toate gusturile!"
Am mers acasă și am intrat pe internet pentru  a căuta  "Lenjerii de pat". Nu am căutat prea mult și iată ce am găsit:  PENTRU PAT  lenjerii

Da, prețurile sunt convenabile, iar materialele de calitate și frumos imprimate.

Când voi schimba actuala lenjerie de pat o să am de unde alege lenjerii de pat de bună calitate, bine lucrate, lenjerii ieftine, frumos colorate pe care le voi cumpăra de aici, de la magazin online de lenjerii de pat .

De acest magazin am aflat citind informațiile aici, la  Rețeaua de bloguri, lenjerii ieftine

Articolul  conține câteva dintre următoarele cuvinte cheie: lenjerii de pat, lenjerii ieftine, lenjerii, așternut, magazin de lenjerii, magazin online de lenjerii de pat.



miercuri, 19 februarie 2014

luni, 10 februarie 2014

1962,

Petroșani.

Era iarnă. Pământul și ce se afla pe el s-au ascuns sub o mantie de omăt. Participam la Campionatul de juniori, faza regională organizat în sala de sport a Institutului de Mine. Era o sală nouă și frumoasă pe vremea aceea. Printre rivali aveam și echipa Liceului "Decebal" din Deva. Băieții erau cu doi ani mai mari decât noi și ce mult conta treaba asta. Nu-i puteam învinge. Erau mai mari și la ani, dar și la gabarit.

Acolo am întâlnit pe regretata Doina Badea. Am avut un schimb de priviri cu ea de câteva secunde, dar nu am avut îndrăzneala să-i vorbesc. M-a oprit destinul.
http://youtu.be/TvCWFA21ziU

duminică, 9 februarie 2014

Meditație la ' 60

Cu gândul la anul 1960 și următorii...
- Ioana la 2 ani -

Stau și mă gândesc la acei frumoși ani. Eram tânăr și vedem viața în culori pastelate. Nu duceam lipsă de nimic. Mama se străduia și-mi asigura cele necesare. Cum? Numai ea știa !

Jucam baschet pe post de pivot și eram purtătorul numărului 9. La meciurile CSU urmăresc cu mult interes jocul doamnei Larisa Toma. Până la un loc ne asemănăm, dar numai până la un loc pentru că dânsa este cu mult mai bună decât eram eu. Sportul a evoluat, iar condițiile de pregătire sunt mai bune și nu se pot compara. Distanța ar fi ca cerul de pământ.

Deși nu eram cel mai înalt din echipă, mă băteam de la egal la egal cu cei mai înalți decât mine. Îmi plăcea să arunc la coș din diferite poziții și de multe ori aruncam cu spatele la coș. Nimeream coșul, dar și când ratam eram aspru certat spunându-mi-se că la coș se aruncă cu fața, nu cu spatele. Eram ascultător, dar uitam repede și tot repede eram și schimbat. Uneori stam pe bancă mai mult, alteori mai puțin, după cum era de cătrănită "tovarășa profesoară".

După primul an de antrenamente la Brașov m-am dus în Alba Iulia la sala de sport pentru a mă întâlni cu cei care au mai rămas dintre foștii colegi. Văzându-mă cum joc doamna Zoe mi-a spus "Bil (pseudonim dat de un fost coleg) nu te mai recunosc !".

Pe atunci nu mă gândeam că peste un an voi fi nevoit să nu mai joc baschet.

sâmbătă, 8 februarie 2014

Amintire din anii ' 60

- imagine luată de pe internet -

Toamna anului !960. Începeam un nou an școlar în cadrul "Școlii medii mixte", actualul Liceu Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia.

La puțin timp după începerea anului școlar m-a contactat o profesoară întrebându-mă dacă vreau să joc baschet. I-am răspuns că nu știu cum se joacă acel joc, iar ea mi-a spus că știe acest lucru și dacă vreau, să merg la sala de sport a orașului. I-am spus doar "bine" și am plecat.

În acea după amiază m-am dus la sala de sport. Era situată într-o curte dosnică, printre niște case dărăpănate. Nici sala nu arăta prea bine. Doar parchetul era lăcuit, pentru că în acea sală se jucau meciuri de volei. La puțin timp după ce ne-am strâns un grup de colegi a sosit și profesoara. S-a prezentat scurt "Zoe",  dar pentru noi era "tovarășa profesoară". Ne-a deschis sala și ne-a dat la fiecare câte o minge. Erau mingi din anvelope de piele și camere din cauciuc, după care ne-a arătat cum să facem driblingul și cum să pasăm. Aceasta a fost prima mea lecție de baschet, joc la care am fost selectat doar pentru că eram înalt. Mai târziu am aflat că "tovarășa profesoară" a fost jucătoare de baschet selectată în Lotul Național.

Din prima zi am început să îndrăgesc acest joc și mergeam la antrenamente de două ori pe săptămână cu multă plăcere. Anii treceau și am început să deprind destul de bine tainele jocului.

La terminarea liceului am dat examen la facultate dar nu am reușit, în schimb am reușit la o "Școală tehnică" la Brașov. Acolo la ora de educație fizică am luat o minge de fotbal și am început să arunc la coșul de baschet. Profesorul de educație fizică văzându-mă m-a chemat la antrenamentele echipei de tineret  "Steagul Roșu". M-am dus și acolo am fost selectat ca sparingpartner pentru echipa de fete "Voința" ce activa în divizia A și avea ca antrenor pe domnul profesor Albu, un antrenor foarte exigent atât cu fetele, cât și cu noi, sparingparrnerii. Acolo am avut prilejul să învăț baschet. Dar timpul a trecut și absolvind Școala tehnică a venit peste mine armata ca un tăvălug.

Am fost încorporat la o unitate militară în Oradea. Știam că acolo armata avea o echipă de baschet și m-am bucurat, dar bucuria a fost zadarnică. După câteva zile de la încorporare a venit la noi un ofițer de Stat Major și ne-a întrebat care ce sporturi am făcut. I-am spus că am făcut baschet și că aș dori să continui practicarea acestui sport. După ce mi-a dat un răspuns protocolar a plecat și bun plecat a fost. A revenit doar după un an, când mai aveam doar câteva luni până să fiu lăsat la vatră. Atunci și-a "amintit" de dorința mea, dar era pre târziu. Așa că la 21 de ani am terminat cu baschetul.

De atunci și până astăzi simt un gust amar pentru modul cum am fost nevoit să abandonez baschetul în plină ascensiune, dar mă consolez cu amintirea anilor '60 privind meciurile echipei CSU și pe Ioana care învață acum ceea ce am învățat și eu cu câteva decenii în urmă.
Happy Weekend !

marți, 4 februarie 2014

Teribilism


Recorduri mondiale și recorduri de legendă
- Articol scris pentru Blog Power 91 pe o temă propusă de 
-inspirați de săritura legendară a lui Felix Baumgartner și urmărind clipul ce o arată, descrieți senzațiile pe care le-ați fi trăit voi dacă ați fi făcut o săritură asemănătoare;

-dacă ați dori să stabiliți un nou record mondial, care ar fi domeniul preferat?

-riscurile pe care ni le asumăm pot fi fizice sau psihologice, care credeți că sunt avantajele și dezavantajele asumării de riscuri fizice în activitatea omului?

Săritură record... Da, așa i se spune.
Așa i se spune pentru că a fost efectuată de la cea mai mare înălțime, a fost înregistrată în cartea recordurilor și este recunoscută ca atare. Dar înainte de tote a fost un act de teribilism din partea lui Felix Baumgartner. Nu găsesc nicio diferență între el și cei care se aruncă în gol de pe stânci, e adevărat de la o înălțime mult mai mică, dar la fel de riscantă este și respectiva aruncare în gol. La astfel de sărituri nu m-m aventurat și nu mă voi aventura vreodată.

Cât mă privește, la stabilirea recordurilor mondiale nu mă gândesc pentru că nu am fost în stare să stabilesc nici măcar recorduri locale, de mică anvergură.

Despre riscuri este o cu totul ală poveste. De-a lungul carierei mele am riscat de multe ori pentru că trebuia făcut ceea ce făceam. Riscam, dar nu nesocoteam  măsurile de securitate atât pentru mine, cât și pentru cei cu care lucram. Acesta a fost și motivul pentru care m-am pensionat fără să am accidente de muncă.

Că am avut avantaje sau dezavantaje pe seama acelor riscuri, nu știu. Știu doar că mi-m făcut datoria la locul de muncă.

S-au mai aruncat în gol...

Ioana S.


duminică, 2 februarie 2014

Pinguinul


Cu puțin timp în urmă am ajuns acasă de la patinoar.
Nu am făcut mai multe fotografii pentru că am rămas fără baterii la aparat și nu am avut rezerve.