Este o zi frumoasă de
toamnă. Cerul de astăzi, fără niciun nor, stă ca o prelată albastră întinsă peste noi. Soarele de septembrie încălzește
pământul și odată cu el mă încălzește și pe mine, un trăitor pe Terra.
Timpul frumos
m-a îndemnat să ies la plimbare fără nepoțeii mei dragi. Ei sunt la Arad cu
părinții lor. Și-au luat mașina și au plecat. Eu, cât timp mai am permise, nu
voi renunța la tren.
Mă plimb pe
aleile cetății. Privesc la prichindeii care se plimbă duși de mânuțele mici și
frumoase de părinții lor. O fetiță plânge. Mămica ei nu i-a făcut pe voie ! Aud
în gând întrebările lui Daniel: ”Moșu ce-i aia... Da’ găina aia ce face
acolooo?...” A ! concluzionează el după ce-i răspund.
Este liniște
prin cetatea bălgrădeană. Oamenii se plimbă grupuri, grupuri sau singri. Eu mă
plimb cu capul plecat sub povara gândurilor. Privesc pământul. Aud o mămică
plângându-se de cheltuielile din ce în ce mai mari care o pun în situația
neplăcută de a nu-i mai ajunge banii pentru creșterea copilului...
Un copil trece
pe lângă mine cu rolele. Și Ioana o face de nevoie. Ei îi place mai mult să
meargă cu bicicleta, dar bicicleta nu a rezistat la coborâtul scărilor și a
rămas fără cameră la roata din spate. Moșu nu mai are bani să-i cumpere altă
cameră la bicicletă iar tată-so se face că plouă când îi cere să-i cumpere "roată la bicicletă". I-a băgat mamă-sa Ioanei în cap că moșu’ o duce pe Ioana
„să-i rupă capul” cu bicicleta. Doamne, ce mare e grădina ta !
Mă plimb de unul
singur și din când în când mai fac câte o fotografie. Deși burgul meu e mic,
totuși au mai rămas surse de inspirație și pentru alte dăți. Depinde doar de
starea în care mă aflu la timpul respectiv. Astăzi nu prea sunt în apele mele și
de multe ori îmi pierd echilibrul deși nu am băut nimic. Cine știe. Poate de vină
este soarele de toamnă.
Îmi pun mâinile
la spate și merg înainte. Mi se pare că așa am o stabilitate mai mare. Trec pe
lângă ponei și pești, locuri îndrăgite de Daniel. Trec și de scările unde Ioana
și-a stricat bicicleta. Mă opresc pentru a mă așeza pe o bancă să-mi notez gândurile.
Soarele mă mângâie cu razele sale. Ajung în Piața Toboșarului și mă întorc
înapoi. Nu mai am de ce merge înainte. Fac o deviere de la traseul inițial și
ajung în Piața Cetății. Aici se făceau pregătiri pentru un concert. Nu știu ce concert
era pentru că nu am fost curios să aflu. M-am oprit câteva clipe în porc la
arteziană, după care am mers cu pas domol spre casă.
La puțin timp după ce am ajuns acasă au
sosit și „turiștii” Astăzi nu mi-au povestit prea multe pentru că erau obosiți.
Am lăsat poveștile pentru mâine când va începe o nouă zi și vom fi mai bine
dispuși, noaptea urmând a fi un sfetnic bun.
Ieri, cand am traversat in graba un parc, ma gandeam ca ar fi bine sa stau pe o banca sa adun ceva caldura pentru iarna...
RăspundețiȘtergereAcum, citind mai sus "soarele cu razele sale", in mintea mea s-a procesat " soare la șale"